Tipuri de imisiuni Legea
vecinătății, reglementată de Codul civil, se ocupă de reconcilierea intereselor vecinilor. Această lege definește acțiunile interzise, care se numesc imisiuni. Astfel de acțiuni - spre deosebire de invazia fizică a terenului unui vecin, care are ca rezultat chemarea poliției - se bazează pe acțiuni efectuate pe propriul teren, ale căror efecte apar asupra proprietăților vecine. Imisiile pot fi:
- directe, constând în direcționarea anumitor substanțe (de ex. canalizare, precipitații) de la o proprietate la alta cu utilizarea dispozitivelor artificiale și sunt strict interzise (hotărârea Curții Supreme din 15 martie 1968, III CRN 41/68);
- indirect, constând într-un impact indirect asupra solului adiacent (de exemplu, generarea de zgomot, praf, fum, șocuri, unde electromagnetice); ele pot afecta doar sfera mentală a proprietarului unei proprietăți învecinate, sentimentul său de securitate sau estetic (o astfel de imisiune va fi un zgomot continuu și dureros).
Evaluarea imisiilor indirecte
În timp ce imisiile directe sunt în general interzise, imisiile indirecte pot avea un grad diferit de intensitate și de fiecare dată vor fi evaluate de instanță. Uneori, muzica puternică ocazională sau zgomotele provenite de la fabrica de producție pot fi mult mai deranjante pentru o persoană sensibilă la zgomot decât ar apărea din frecvența apariției lor.
Principiul de bază pe care instanța îl va urmări atunci când apreciază „supărarea” este că proprietarul imobilului ar trebui, atunci când își exercită dreptul, să se abțină de la acțiuni care ar perturba utilizarea imobilelor învecinate peste măsura medie rezultată din amplasarea lor (dacă sunt situate în zonele rurale , de exemplu, amploarea supărării animalelor va fi mult extinsă). Acest principiu este introdus de art. 144 din Codul civil, deci bunul simț va determina dacă o acțiune specifică a proprietarului unei proprietăți vecine va fi sau nu interzisă într-o situație specifică.
Dacă această acțiune interferează cu utilizarea proprietăților învecinate în anumite condiții peste măsura medie, atunci este inacceptabilă. Evaluarea este făcută de instanță, uneori cu ajutorul unor experți care măsoară nivelul de zgomot pe baza condițiilor obiective din mediul înconjurător al persoanelor care locuiesc în zonă și nu pe baza sentimentelor subiective ale persoanei în cauză. Natura presupusului mediu de încălcare va fi decisivă; Evaluarea impactului vecinătății în mediul rural va arăta diferit decât în oraș, diferit în zonele spa decât în zona industrializată.
Despăgubiri pentru daune. Dacă suntem convinși că comportamentul unui vecin încalcă principiile legii, putem introduce o acțiune într-o instanță civilă pentru a restabili statutul juridic și a opri încălcările. În cazul imisiilor care afectează psihicul, este posibil să se solicite compensații bănești sau plata unei sume adecvate pentru scopul social indicat.
După cum a afirmat în repetate rânduri Curtea Supremă, „proprietarul poate cere nu numai interzicerea imisiilor, care interferează deja cu utilizarea proprietății, ci și abandonarea lucrărilor care, odată finalizate, ar permite astfel de imisiuni” - adică, de exemplu, extinderea centralei, care va fi o sursă de zgomot.
Bază legală:
Ordonanța ministrului infrastructurii din 12 aprilie 2002 privind condițiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească clădirile și amplasarea acestora (Jurnalul de legi nr. 75, pct. 690 din 2002, cu modificările ulterioare).
Actul din 23 aprilie 1964, Cod civil, Jurnal 1, punctul 93 din 1964, cu modificările ulterioare).
Regulamentul ministrului mediului din 14 iunie 2007. privind nivelurile de zgomot admise în mediu (Jurnalul de legi nr. 120 pct. 826 din 2007, cu modificările ulterioare).
